joi, 29 noiembrie 2012

Proiectul "Destine romanesti" a fost lansat la Onesti

Miercuri, 28 noiembrie 2012, la Oneşti, a avut loc lansarea proiectului „Destine româneşti” iniţiat de Asociaţia Culturală Pro Basarabia şi Bucovina, cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.



Acest proiect presupune organizarea unui sejur în România pentru 100 de persoane care au suferit de pe urma deportărilor comuniste din Basarabia şi Bucovina de Nord între anii 1940 şi 1953. Programul va cuprinde vizite la unele dintre cele mai importante obiective de pe teritoriul României, cu simbolistică în istoria comună a românilor de pe ambele maluri ale Prutului.



Mai mult, pe parcursul desfăşurării proiectului se vor colecta materialele necesare, alături de înregistrări audio-video, în vederea editării unui volum cu mărturiile deportaţilor şi urmaşilor acestora, care să prezinte această părticică de istorie generaţiilor viitoare.



Proiectul „Destine româneşti” reuneşte idealurile şi nevoia de cunoaştere şi promovare a adevărului istoric, alături de recunoştinţa pentru cei care au supravieţuit deportărilor din perioada comunistă.

Sursa articolului: http://www.dprp.gov.ro/100-de-persoane-deportate-din-basarabia-si-bucovina-de-nord-in-vizita-in-romania/

marți, 27 noiembrie 2012

Lansarea proiectului "Destine romanesti"

ASOCIAŢIA CULTURALĂ PROBASARABIA ŞI BUCOVINA, 
FILIALA “PANTELIMON HALIPPA” ONEŞTI, 
cu sprijinul DEPARTAMENTULUI PENTRU ROMÂNII DE PRETUTINDENI şi al PRIMĂRIEI MUNICIPIULUI ONEŞTI


Vă invită în data de 28 noiembrie 2012, ora 12:00, în Aula 
Bibliotecii Municipale „Radu Rosetti” Oneşti, la lansarea PROIECTULUI „DESTINE ROMÂNEŞTI”.


Proiectul îşi propune să evidenţieze grija şi recunoaşterea Statului Român faţă de românii din Basarabia şi Bucovina care au avut de suferit de pe urma deportărilor în afara graniţelor ţării, precum şi interesul organizatorilor şi partenerilor de a aduna mărturii ale deportaţilor şi urmaşilor acestora cât mai sunt în viaţă, pentru a fi consemnate în volumul „DESTINE ROMÂNEŞTI”, ce va fi editat şi publicat ulterior la Oneşti.

Primirea participanţilor va începe de la orele 11:00, la Sediul Primăriei Municipiului Oneşti, B-dul Oituz, nr-17, judeţul Bacău, în Sala de oficieri, 
unde autorităţile administraţiei publice locale şi centrale le vor face o ospitalieră şi bine primire celor peste 80 de oaspeţi de seamă de peste Prut.

Invităm pe această cale pe toţi cei ce simt şi trăiesc româneşte la a participa cu sufletul de român la acest arc peste timp şi frântură de istorie trăită pentru a onora cu prezenţa sacrificiul pentru neam, limbă şi credinţă şi pentru a cunoaşte şi trăi sentimente unice de patriotism.

PREŞEDINTE,
Constantin Rusanovschi

luni, 2 aprilie 2012

Ziua Naţională în memoria românilor – victime ale masacrelor de la Fântâna Albă (regiunea Cernăuţi, Ucraina)

Cu prilejul Zilei Naţionale în memoria românilor – victime ale masacrelor de la Fântâna Albă (regiunea Cernăuţi, Ucraina), la monumentele comemorative din pădurea Varniţa, locul măcelului, a fost oficiată o slujbă de pomenire a românilor ucişi, acum 71 de ani, de trupele sovietice. Slujba a fost oficiată de Arhimandritul Melchisedec Velnic, stareţul Mănăstirii Putna, împreună cu un grup de clerici.
La ceremonie au participat Secretarul de stat pentru românii de pretutindeni, domnul Eugen Tomac, domnul Viorel Badea, preşedintele Comisiei pentru românii de pretutindeni din cadrul Senatului României, domnul Ion Popescu, deputat în Rada Supremă a Ucrainei, preşedinte al Uniunii interregionale „Comunitatea Româneascădin Ucraina”, doamna Tatiana Popa, Consul General al României la Cernăuţi. Aceştia, alături de peste 50 de studenţi care-şi fac studiile la Suceava, jurnalişti români, dar şi localnici, au depus coroane de flori şi s-au rugat pentru odihna sufletelor celor în jur de 3000 de români ucişi la 1 aprilie, în Duminica Paştelui anului 1941.
Evenimentul a continuat la Mănăstirea Putna, acolo unde, la invitaţia Arhimandritului Melchisedec Velnic, stareţul Mănăstirii, delegaţia română a participat la o altă slujbă de pomenire a victimelor măcelului de acum 71 de ani. Ceremonia s-a desfăşurat la troiţa din curtea Mănăstirii, ridicată anul trecut cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, pentru a cinsti memoria martirilor de la Fântâna Albă.
În discursul său, Secretarul de stat pentru Românii de Pretutindeni, Eugen Tomac, a evocat curajul celor peste 3000 de români nevinovaţi, ucişi în pădurea de la Fântâna Albă, de către un regim totalitar necruţător, exprimându-şi speranţa că sacrificiul acestora nu va fi dat uitării.
„Este datoria noastră ca, an de an, să aducem un omagiu acelor oameni – copii, femei, bătrâni – cărora li s-a luat viaţa doar pentru faptul că şi-au dorit să fie buni creştini în ţara lor, alături de familie”, a subliniat secretarul de stat.
Masacrul de la Fântâna Albă, supranumit şi Katyn-ul românesc, este unul dintre cele mai tragice evenimente din istoria românilor. Măcelul a fost declanşat în momentul în care în jur de 3000 de români au încercat să treacă graniţa sovieto-română trasată ca urmare a ultimatumului din iunie 1940 prin care România a fost forţată să cedeze Uniunii Sovietice un teritoriu de peste 3 milioane de locuitori.
În data de 12 aprilie 2011, Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională a Parlamentului României, a adoptat propunerea legislativă nr. 796/2010 privind instituirea datei de 1 aprilie drept Ziua Naţională în memoria românilor – victime ale masacrelor de la Fântâna Albă şi alte zone, ale deportărilor şi ale foametei organizate de regimul totalitar sovietic în Ţinutul Herţa, nordul Bucovinei şi întreaga Basarabie.
La iniţiativa Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, la Mănăstirea Putna, judeţul Suceava, a fost ridicată, anul trecut, o troiţă în memoria victimelor masacrului de la Fântâna Albă.

Sursa articolului: http://www.dprp.gov.ro/comemorarea-victimelor-masacrului-de-la-fantana-alba/

Din partea Asociatiei Culturale Pro Basarabia si Bucovina, filiala "Pan Halippa" Onesti, au participat la manifestarile organizate la Fantana Alba (Ucraina) si Manastirea Putna (România):ing. Constantin Rusanovschi, presedinte, si mediatorii Robert - Ionut Chiriac, Virginia - Smarandita Braescu, Catalin Gaman.